Cărțile anului 2023. Care au fost alegerile cititorilor din întreaga lume
Goodreads, cea mai mare comunitate de cititori online din întreaga lume, a anunțat câștigătorii Premiilor Goodreads Choice Awards 2023, iar trei dintre titlurile Bookzone se află pe lista marilor câștigători din acest an, la patru categorii importante: Best Historical Fiction, Best Mystery & Thriller, Best Debut Novel și Best Memoir & Autobiography.
Premiile au fost oferite în urma voturilor cititorilor entuziaști, care au avut ocazia să-și exprime preferințele și să-și susțină autorii favoriți din toate colțurile lumii. Astfel, trei titluri Bookzone au strâns un număr record de voturi, care le-au plasat pe primul loc, după cum urmează:
„Femeia din mine”, autobiografia celebrei cântărețe Birtney Spears, devenită instant un bestseller international și una dintre cel mai bine vândute cărți de memorii din istorie, cu 1,1 milioane de unități vândute în doar prima săptămână de la lansare, a câștigat la categoria Best Memoir & Autobiography, detronând până și autobiografia Prințului Harry. În această carte, pentru care Britney Spears a primit 15 milioane de dolari ca să o publice, oferă secrete din culisele iubirii cu Justin Timberlake, perfectă în lumina reflectoarelor, dar plină de lacrimi și suferințe în spatele scenei. Povestește cu mândrie despre cum a cântat pe scenă cu Michael Jackson, despre sărutul cu Madonna, dar și despre războiul pe care l-a dus împotriva tatălui său, omul care i-a schimbat pentru totdeauna cursul vieții.
„Femeile Weyward”, scrisă de Emilia Hart, a câștigat marele premiu la două categorii: Best Debut Novel și Best Historical Fiction, și nu este de mirare, având în vedere că este un roman extrem de puternic, care amintește femeilor din întreaga lume câtă magie pot ascunde în inimile lor aparent fragile, dar atât de puternice în esență. Urmărind povestea a trei femei care trăiesc în perioade diferite, romanul de debut al Emiliei Hart poartă cititorii într-o călătorie prin timp, care vorbește despre putere, curaj și redescoperirea sinelui într-o lume a bărbaților și a secretelor întunecate.
„Secretul Menajerei”, scrisă de Freida McFadden, a adunat cele mai multe voturi în categoria Best Mystery & Thriller, iar cititorii au numit-o pe autoare „Regina thrillerelor psihologice”, pentru că a reușit atât de bine să construiască un adevărat labirint întunecat, ce îi poartă pe cititori printr-o poveste misterioasă, în care o menajeră este prinsă într-un joc periculos, din care poate scăpa doar dacă curăță de praf inimile murdare.
“Premiile Goodreads Choice Awards, un eveniment de anvergură mondială, subliniază valoarea cărților în viața cititorilor din întrega lume. Este cel mai important premiu, întrucat el este acordat de public. La Editura Bookzone, ne mândrim că am adus în România aceste opere literare de excepție, imediat după lansarea lor internațională. Astfel, am devenit singura editură din țară cu un număr atât de impresionant de titluri premiate în doar un an. Această realizare ilustrează angajamentul editurii față de calitate și căutarea continuă a cărților de excepție, în toate colțurile lumii, din dorința de a găsi povești remarcabile care să definească generațiile din România, încurajând iubitorii de lectură de toate vârstele să citească cât mai mult și cât mai diversificat. Le mulțumim în mod special autorilor care ne-au încredințat operele lor și, mai ales, cititorilor entuziaști, a căror pasiune face posibil acest succes extraordinar“. A declarat Florin Enceanu, Fondatorul editurii Bookzone.