Regăsește-ți starea de bine

Untitled collage - 2021-03-08T172721.553

Regăsește-ți starea de bine

Te gândești să evadezi din cotidian și să te bucuri de momente doar pentru tine? Din când în când, cu toții avem nevoie de câteva zile de relaxare și răsfăț. Este firesc deoarece, în timp, stresul repetat începe să își lase amprenta nefastă asupra noastră.

În special viața de oraș, este cunoscută pentru factorii poluanți și stresanți responsabili pentru stres. În plus, nici viața personală nu e întotdeauna pe roz, iar problemele care apar în viața fiecăruia cauzează emoții negative cu un un impact dăunător asupra corpului și psihicului. Așadar, ce poți face, cum să scapi de stres? Pentru a îți păstra sănătatea fizică și mintală pe care stresul le afectează, află secretele de sănătate de la Bacolux Afrodita Resort & SPA din Băile Herculane!

Ai grijă la alimentație și scapă de stres

Chiar și modul în care ne hrănim poate fi o sursă de stres. Da, stresul poate fi accentuat de carențe alimentare. O alimentație sănătoasă ne influențează pozitiv imunitatea și ajută la relaxarea psihicului. Vitaminele, mineralele și acizii grași benefici organismului ne dau energia necesară, protejează sistemul nervos și ajută în prevenirea multor boli.

La Bacolux Afrodita Resort & SPA din Băile Herculane îți propunem oferta Early Booking, ca să te bucuri de 7 nopți cu cazare în Herculane, tratamente balneo sau wellness spa, plus servicii de masă all inclusive. Mesele sunt servite în stil bufet și conțin alimente proaspete și hrănitoare, preparate cu atenție pentru toate vârstele, gusturile și dietele.  Papilele tale gustative s-au activat deja?

Bucură-te de masaje de relaxare și detensionează-ți mușchii încordați

Terapeuții din cadrul bazei de tratament Bacolux Afrodita Resort & SPA sunt pregătiți să te răsfețe cu cele mai bune masaje de relaxare. Acestea te ajută să îți recapeți flexibilitatea articulațiilor și a mușchilor, frumusețea și optimismul, iar cele mai eficiente masaje care elimină stresul sunt masajul AFRODITA It’s me sau cel cu pietre vulcanice. Acestea stimulează circulația sângelui, ajutând la o bună oxigenare a organelor interne. De asemenea, netezesc pielea și îi stimulează activitatea celulară. În plus, funcțiile sistemului nervos sunt îmbunătățite. Mierea și uleiurile aromatice folosite în aceste terapii wellness spa au proprietăți antiinflamatoare și antireumatice cu o eficiență dovedită.

Răsfață-ți pielea cu tratamente cosmetice faciale pe bază de apă termală

Cearcănele și ridurile cauzate de stres ne îmbătrânesc prematur, indiferent dacă suntem femeie sau bărbat. Chiar nu ne dorim asta! Erupțiile cutanate pot fi și ele o reacție a corpului față de stres. De aceea, procedurile Herculum Spa cuprind și tratamente faciale pentru remineralizarea, hidratarea și întinerirea tenului. Acestea conțin apa termală Ivatherm, provenită dintr-un izvor din Băile Herculane.

Cum te ajută aceste tratamente să scapi de stres? Combinația de minerale, vitamine și uleiuri folosite în tratamentele noastre, prin masaje faciale sau ale scalpului, va curăța, netezi și hrăni pielea în profunzime. Întinerești, te purifici și te relaxezi din plin, fără ca tu să faci nimic!

Detoxifică-ți organismul în băi minerale ori saune

Știi deja: apa face minuni, iar apele de la Herculane sunt magice! Căldura din saună și cea din baia cu apă sulfuroasă are un efect sedativ în timp ce trupul tău se reface. Prin transpirație sunt eliminate toxinele, prin porii deschiși sunt absorbite mineralele, în timp ce aburii desfundă căile respiratorii. Oaspeții cazați la Afrodita Resort & SPA au acces gratuit în zona de saune și piscine a hotelului. Aceste servicii sunt disponibile în condițiile prevăzute de lege la momentul efectuării sejurului.

Fă cât mai multă mișcare în natură

Gata cu scuzele: că plouă, că ninge, că e frig! În luna martie este vremea perfectă să ieși din casă și din orașul poluat. E momentul să iei contact cu natura care tocmai se trezește la viață… Bucură-te de aer curat, de plimbări prin poienițe și pădure și descoperă un colț de Rai: Băile Herculane! Stațiunea face parte din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, cu rarități de floră și faună, peisaje spectaculoase, peșteri, izvoare termominerale și un aer puternic oxigenat. Vei cădea pradă frumuseților zonei și te veo bucura de un refresh atât fizic, cât și psihic.

Spune adio stresului! Alege un sejur vindecător și memorabil la Bacolux Afrodita Resort & SPA. Aici, toate zilele sunt senine. Te așteptăm!

Seniorii încă pot beneficia de oferta specială dedicată lor.