Am rugat-o pe scriitoarea Simona Muscă, autoarea cărții Conjugat la feminin, să ne facă un TOP 5 al cărților numai bune de lecturat în vacanță.
Niciun bagaj de vacanţă (iar al meu nu face excepţie) nu este complet fără o carte bună. Şi loţiune de soare, aş mai adăuga. Iar cum acum a venit momentul concediilor pentru mulţi dintre noi, recomandările literare pentru momentele tihnite din vacanţă sunt binevenite.
Iată câteva cărţi care mie mi-au fost buni companioni de călătorii:
Privighetoarea (Kristin Hannah)
Setată în Franţa sub ocupaţie nazistă, Privighetoarea spune povestea a două surori, Vianne şi Isabelle. Extrem de diferite din punct de vedere al caracterului şi al stilului de viaţă, romanul scoate în evidenţă şi o trăsătură comună, care apare în faţa evenimentelor dureroase cu care se confruntă: o anduranţă pe care cititorul nu o anticipează. Mie nu mi-a părut doar un roman despre război, feminitate şi dragoste, ci, mai ales, despre curaj şi multitudinea de ipostaze ale iubirii.
Am să te iubesc până la sfârșitul lumii (Marius Tucă)
Tot despre ipostazele iubirii este şi volumul de poezii semnat de Marius Tucă. O colecţie de versuri în care regăseşti şi înflăcărarea, şi voluptatea, şi gelozia, şi deznădejdea, şi durerea aduse (şi luate) de dragoste. Şi care se citeşte la fel de bine şi în briza mării, şi în arşiţa oraşului.
Vremea întrebărilor (Octavian Paler)
Pentru cei care, ca şi mine, sunt născuţi în preajma Revoluţiei din 1989, primii ani de după comunism, cu schimbările şi conflictele aferente, sunt destul de puţin cunoscuţi. Eu una simt că ştim chiar prea puţin – iar tocmai poveştile acestea sunt cele care ne ajută să înţelegem ce s-a întâmplat atunci şi de ce realitatea noastră de astăzi arată aşa cum o cunoaştem. Din acest motiv, volumul lui Octavian Paler, scris în stilul său caracteristic, ponderat şi cu întrebări cu tâlc, mi se pare un excelent prilej de reflecţie.
Conjugat la feminin (Simona Muscă)
Poate că în vacanţe ne dăm şi voie să privim în mai multă linişte către noi şi către dilemele pe care altfel le lăsăm deoparte. Iar pentru astfel de momente am scris şi Conjugat la feminin. Fără să fie un reţetar de DOs and DON`Ts, între paginile sale am pus laolaltă şi poveşti care m-au inspirat, şi poveşti pe care le-am trăit. Şi, mai ales, ceea ce vine la pachet cu toate acestea: greşeli, lecţii, ambiţie, autenticitate. Pe scurt, realităţile mai mult sau mai puţin glamorous pe care le trăieşte orice femeie.
12 creatoare care au schimbat istoria (Bertrand Meyer-Stabley)
Volumul lui Bertrand Meyer-Stabley, editor la revista ELLE, nu este în niciun caz rezervat pasionaţilor de modă. Cuprinde poveştile creatoarelor de modă care au schimbat istoria vestimentaţiei – de la Rose Bertin, croitoreasa reginei Marie Antoinette, la Coco Chanel şi este o lecţie de leadership feminin, de business şi de creativitate. Plus o imagine atent construită şi documentată a unor epoci foarte diferite şi pline de farmec.