Toamna este anotimpul tratamentelor cu IPL

97119383

 

Toamna este anotimpul tratamentelor cu IPL

 

Acum că vara a trecut și nu te mai expui la razele UV,  e cazul să nu îți mai faci griji în privința părului nedorit de pe corp sau a micilor imperfecțiuni ale pielii. Greșit! Pentru că toamna este momentul potrivit în care să începi un tratament complet și sigur cu IPL.

Terapia cu IPL este una din cele mai cunoscute și folosite metode din întreaga lume. Această procedură folosește lumina pulsată, extrem de eficientă pentru epilarea de lungă durată a părului nedorit de pe orice suprafață a corpului, pentru îndepărtarea leziunilor superficiale pigmentate precum petele solare, pentru ameliorarea leziunilor vasculare superficiale ca rozaceea, dar și în tratamentele ce urmăresc întinerirea pielii, rezultatele fiind vizibile încă de la prima ședință. Vorbim despre o procedură precisă, sigură și fară efecte secundare, de care poate beneficia orice adult sănătos.

Diferența dintre sistemul de epilare IPL și sistemul Laser

Un sistem IPL foloseşte o sursă de lumină largă, policromatică pe care o filtrează după nevoile procedurii ce urmează a fi executată. Mai exact, lumina este produsă într-o lampă cu descărcare de tip Flash (Blitz), de scurtă durată, în toate direcţiile, pe un spectru larg de lungimi de undă.  Filtrele sistemului IPL sunt cele care ne permit să ne adresăm specific problemelor pielii. Filtrul pentru epilarea definitivă permite trecerea undelor ce duc la îndepărtarea firului de păr prin încălzirea și arderea rădăcinii acestuia și a papilei ce hrănește rădăcina firului de păr.

Sistemele IPL sunt mai puțin complexe decât sistemele LASER și mai ușor de utilizat. În traducere, sistemul LASER – Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation sau Lumina Amplificată prin Emisie Stimulată a Radiației, produce o lumină mai specială, monocromatică, mult mai greu de controlat și folosit. Sistemele Laser au eficacitate similară cu cele IPL în epilarea definitivă și tratamentul rozaceei, însă există tratamente ce pot fi efectuate doar cu laserul cum ar fi îndepărtarea tatuajelor și tratamentul vaselor de sânge aflate în profunzime.

Tratamentele cu IPL extrem de eficiente în rejuvenarea pielii

Toamna este anotimpul ideal în care să începi un tratament cu IPL. Motivul? Expunerea la soare este redusă în această perioadă. În caz contrar, contactul direct cu razele UV pot face și mai mult rău pielii; de exemplu pot genera hiperpigmentare sau pot crește riscul unor alte efecte secundare neplăcute asupra dermei. O ședință durează intre 16 și 60 de minute, în funcție de zona afectată și nu este dureroasă. Pentru rezultate optime se recomandă un pachet  între 10 – 15 ședințe, fara a se depasi 22-28 zile de la o sedinta la alta.

Tratamentele cu IPL reprezintă și o metodă bună de relaxare, în timp ce pielea își îmbunătățește condiția, devine mai fermă, mai strălucitoare și fără imperfecțiuni. Această procedură are efecte imediate, nu presupune niciun disconfort fizic și iți permite să te întorci imediat la activitățile zilnice.

Epilarea cu IPL se face toamna

Și motivul este simplu. Ca să te pregătești din timp pentru vară. Deoarece părul crește în etape, iar o ședință de tratament se face la un interval de 3-4 săptămâni, în funcție de ritmul de creștere al acestuia. Grosimea firului de păr nu influențează timpul procedurii, ci suprafața. De exemplu, epilarea inghinală durează maxim 30 de minute, deoarece vorbim despre o suprafață mică. Dacă epilăm o suprafață mai mare, un tratament IPL poate dura chiar și 45 de minute.

Epilarea cu IPL presupune o durere minoră și nu are efecte secundate. Deoarece este o procedură simplă, ea poate fi efectuată chiar și în pauza mesei de prânz, la birou.

Cum te pregătești pentru un tratament cu IPL? Te învață specialiștii El Studio Style:

“Iți  recomandăm ca în această perioadă să eviți mersul la solar, rasul cu lama în ziua ședintei de IPL, peelingurile chimice sau injecțiile cu colagen. Dacă vii la noi în această perioadă beneficiezi de o reducere de 50% la prima ședință, deci te îndemnăm să profiți. Vei avea parte de sesiuni de tratament personalizate, în cadrul cărora  tehnicianul va ține cont de particularitățile fiecărui fototip în parte (culoarea pielii, pigmentări specifice, culoarea și grosimea firului de păr), astfel încât tratamentul să fie eficient și rapid.”