Julie Mayaya ”o aduce” pe Tina Turner în România, într-un proiect de suflet

Untitled collage - 2020-02-03T144806.319

 

La 20 de ani de când Tina Turner a primit titlul de “regina rock’n’roll”, titlu oferit de celebra publicație Rolling Stones, Julie Mayaya pregătește un spectacol tribute celei mai iubite artiste rock: PROUD MARY – A spectacular Tina Turner tribute show.

După ce ani de zile a fost comparată cu Tina datorită vocii sale, dar și a energiei de care dovadă, Julie a hotărât că acum este momentul să ofere publicului din România experiența TINA TURNER.

Considerată ”regina muzicii rock’n’roll”, Tina Turner este o legendă în viaţă, fiind numită ”cea mai dinamică artistă din întreaga istorie a muzicii”. Concertele sale au “aruncat în aer” marile săli de spectacole din lume, fiind un artist complet, cu o carieră ce se întinde pe câţiva zeci de ani, demonstrând că nu trebuie să ai 16 ani ca să faci valuri în muzică.

Fiind inspirata de mică de Tina, de repertoriul său, de energia debordantă și contagioasă a acesteia, Julie a avut în permanență în playlist-ul său piese de-ale Tinei, spre deliciul tuturor celor care au avut ocazia să o asculte.

Anul trecut, când Tina a împlinit vârsta de 80 de ani, Julie Mayaya a reacționat spunând că cineva trebuie să ofere și publicului din România experiența Tina Turner, un artist atât de iubit în România, dar care nu a concertat niciodată aici.

“Este un artist pe care îl ador. Mi-a marcat întreaga copilărie și mă marchează și în prezent. Am avut de multă vreme în cap să fac un tribute Tina, dar niciodată nu m-am simțit suficient de pregătită pentru asta. Nu e ușor să reproduci ceea ce făcea Tina. Să livrezi energia pe care o livra ea, să cânți ca ea, să dansezi, să zâmbești, să împarți bucurie. Anul acesta însă, am găsit curajul și energia necesare pentru a pune în practica acest proiect.

Un proiect ambițios în care e implicat un staff de 20 oameni. Un proiect LIVE 100% pentru a cărui punere în scena am adus la un loc unii dintre cei mai buni instrumentiști din România, tineri care la rândul lor sunt fascinați de Tina și muzica ei. Dansatoare, backing Vocals, show de lumini și energie explozivă. Asta ne-am propus să oferim publicului.”

Pregătirile pentru acest proiect au început încă din decembrie, iar despre ianuarie și februarie Julie spune că sunt lunile cele mai încărcate din punct de vedere a pregătirilor.

“Am repetiții zilnic. Ba cu dansatoarele, ba cu backing-ul, ba cu trupa, ba cu toată gașca. Ba ședința foto, ba interviu, ba mergem la TV/radio cu prezentarea proiectului, ba concert cu piesele de pe EP și tot așa. Este un proiect extrem de solicitant, dar și incitant în același timp, fiind extrem de nerăbdătoare cu privire la punerea în scena. Pe 1 Martie vom avea premiera la Casa de Cultura Constanța. Biletele au fost puse deja în vânzare iar faptul ca vedem pe zi ce trece cum se epuizează locurile din sala, ne motivează și responsabilizează și mai mult. ”

Julie Mayaya este cunoscuta publicului din România prin prisma câștigării titlului Vocea României în 2012.

De atunci, Julie se ocupă doar de muzică, concertând atât la evenimente publice, cât și la evenimente private, în toamna anului trecut lansându-și primul EP din carieră.

Tot anul trecut a revenit în cadrul emisiunii Vocea României în calitate de co-antrenor în echipa lui Horia Brenciu, cel alături de care a câștigat titlul în 2012.

Credite Foto: Anatol Struna

Styling & Costume design: Eli Adam & Anamaria Prelipcean (Annema), Atelier Faiblesse