Ambasada României în Republica Turcia a sărbătorit ia românească

foto2

Ambasada României în Republica Turcia a sărbătorit ia românească printr-o prezentare de modă de excepție și un eveniment caritabil în sprijinul copiilor refugiați sirieni

Cu ocazia celebrării Zilei Universale a Iei Românești, la 13 iunie 2019, în contextul special al exercitării, de către România, pentru prima dată, a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Republica Turcia a sărbătorit ia românească printr-o prezentare de modă inedită denumită ”SimfonIA Florilor”.

În cadrul paradei de modă, brandul românesc ”Flori de Ie” a prezentat 30 de costume tradiționale românești, precum și o colecție de design vestimentar modern inspirată din cultura și tradițiile românești, dedicată special acestui eveniment aniversar al iei românești la Ankara și a cuprins ținute de gală și de cocktail, pictate manual sau îmbogățite de accesorii realizate cu ajutorul artizanilor români. Motivul central al colecției a fost păunul, desprins din portul popular bistrițean, simbol al vieții și al frumuseții.

Această colecție a fost realizată cu sprijinul designerului pentru accesorii florale Andreea Radu și al doamnei Andreea Ghencea, make-up artist, direcția artistică fiind asigurată de Cătălin Orezeanu.

Evenimentul a avut loc în premieră pe terasa Atakule, cel mai vechi centru comercial din Turcia și simbolul orașului Ankara, prezentând o vedere panoramică impresionantă a capitaliei Ankara. Turnul Atakule a fost luminat în culorile drapelului României și a prezentat pe ecranele sale mesajul ”Sărbătorim ia românească” în limbile turcă și engleză.

Formația de jazz ”World Mix Band”, condusă de către profesorul trompetist român Julian Lupu din cadrul Orchestrei Bilkent din Ankara, a interpretat piese românești și internaționale în aplauzele publicului.

Evenimentul a fost deschis de către ambasadorul României în Republica Turcia, Gabriel Șopandă, și fondatorul ”Flori de Ie”, Dr. Ec. Cristina Chiriac. Ambasadorul României a susținut o scurtă prezentare despre importanța iei și a costumului popular în folclorul românesc, mulțumind doamnei Cristina Chiriac și echipei sale pentru dedicația, eforturile și activitatea în păstrarea și promovarea tradițiilor românești autentice. A accentuat faptul că evenimentul ”SimfonIA Florilor” a fost realizat în premieră la Ankara și la Centrul Atakule, reprezentând totodată cea de-a treia colaborare fructuoasă a ”Flori de Ie” cu Ambasada României la Ankara.

Doamna Cristina Chiriac a prezentat o scurtă descriere a costumelor populare și a precizat că rolul artizanilor și meșteșugarilor români în contextul actual este vital pentru perpetuarea tradițiilor românești.

La eveniment au participat personalități din mediul politic, diplomatic și de afaceri din Ankara, printre care secretarul general al organizației TURKSOY (The International Organization of Turkic Culture), peste 30 de ambasadori acreditați la Ankara și din cadrul MAE turc, directorul general al departamentului Uniunea Europeană din MAE turc, rectori ai universităților din Ankara, oameni de afaceri proeminenți din Ankara și Istanbul și peste 300 de participanți.

Evenimentul a fost reflectat extensiv în mass media de limbă turcă, de către agenția națională de presă Anadolu, postul de televiziune național al Turciei TRT, observatorul diplomatic, precum și alte publicații online și presă scrisă.